Bille August, cunoscutul regizor danez cu numeroase premii şi nominalizări la festivaluri internaţionale pentru filme ca “The House of the Spirits” (1993), “Pelle erobreren” (1987), “Jerusalem” (1996) “Les Miserables” (1998) sau “A Song for Martin”(2001) revine în forţă cu un film emoţionant despre puterea unei prietenii interzise. “Goodbye, Bafana” beneficiază de aportul unor actori consacraţi: Joseph Fiennes, Dennis Haysbert şi Diane Kruger, şi de un scenariu inspirat din memoriile gardianului lui Nelson Mandela, James Gregory. Filmul s-a aflat în selecţia oficială a festivalului de la Berlin 2007.
Africa de Sud, 1968. O populaţie de culoare de 25 de milioane de oameni este dominată de o minoritate de 4 milioane de albi. Regimul de Apartheid impus de Partidul Naţional exclude populaţia de culoare de la orice fel de drepturi politice şi orice fel de libertăţi, trimiţându-i pe liderii mişcării acestora în exil sau în detenţie pe viaţă în temuta închisoare de pe insula Robben. Aici este dus, în 1968, şi Nelson Mandela (Dennis Haysbert). James Gregory (Joseph Fiennes), un gardian alb ce consideră populaţia de culoare o rasă inferioară, este transferat pe Robben Island (unde se mută împreună cu familia) şi devine omul Securităţii însărcinat cu supravegherea lui Mandela. Între cei doi, însă, pe măsura trecerii timpului se leagă o prietenie neaşteptată, care va demonstra că puterea unei convingeri de a schimba o lume injustă într-una a tuturor este întotdeauna superioară prejudecăţilor de orice fel.

Goodbye Bafana - trailer
Acest film nu îşi propune să zugrăvească un portret cu tentă biografică a marii personalităţi care a fost Nelson Mandela pentru populaţia de culoare din Africa de Sud. E un exerciţiu dificil să faci un portret al liderului Congresului Naţional African, a acestei legende vii care este Nelson Mandela, al cărui umanism ar trebui să fie o lecţie dată tuturor. Aceasta este explicaţia pentru care rolul lui Haysbert este unul şters, uneori chiar inexpresiv; în schimb, Joseph Fiennes are o interpretare lăudabilă, care aminteşte de calităţile remarcabile pe care le-a arătat în “Enemy at the Gates”. Nu există un inamic vizibil, factorii antitetici îşi măsoară forţele la nivelul ideilor şi a personalităţii eroilor centrali (Securitatea vs. Charta Libertăţii, James Gregory cel vechi, rasist vs James Gregory cel schimbat, tolerant). Nu în ultimul rând, impresionează simplitatea şi ameninţarea nevăzută care parcă dă senzaţia că pluteşte în atmosfera încărcată a anilor acestui crud regim ale cărui răni încă nu s-au vindecat complet (similitudinea dintre regimul de Apartheid şi ideile Ku-Klux-Klanului din aceeaşi perioadă de timp, răbufnirea şi finalitatea lor sunt şocante… şi asta ar trebui să dea de gândit, fiind una din ideile ascunse transmise de acest film).
Un film care merită văzut, un exemplu de umanism, o lecţie de viaţă şi un mesaj optimist axat în jurul ideii credinţei în propriile idei călăuzitoare pe cărarea atât de întortocheată a vieţii.
Goodbye Bafana
Producţie: Germany / France / Belgium / South Africa / Italy / UK / Luxembourg, 2007
Gen: Biography / Drama / History
Regia: Bille August
Distribuţia: Joseph Fiennes, Dennis Haysbert, Diane Kruger
Descarcă aici ---> Subtitrare Goodbye Bafana
Publicat de Cris999 © Subs.ro Team
Comentarii pe forumul subs.ro