
"The Last Breath" este o înlănţuire de 3 poveşti terifiante, aparent fără legătură între ele. Cadrul în care acestea se desfăşoară este oferit de un spital bântuit, situat într-o zonă izolată, în perioada celui de-al doilea război mondial. În ciuda unui amestec al ideilor fiecărui segment, la începutul filmului, lucru care derutează spectatorul, pe măsură ce se avansează în relatare, lucrurile încep să se lege. Este, în fapt, vorba despre 3 destine a 3 persoane care lucrează ca medici în acel spital, în anii războiului. 3 poveşti de iubire care încearcă să învingă moartea: cea a unui medic care se îndrăgosteşte de o fată care tocmai murise, cea a unei fetiţe care supravieţuieşte miraculos fără nici o rană unui accident de maşină în care familia ei moare şi cea a unui cuplu de medici care se întoarce în acest spital şi, odată cu aceasta, încep mai multe crime în serie în care aceştia par a fi implicaţi. Liantul celor 3 segmente se regăseşte în ultima frază a filmului: “pe atunci, [cu toţii] credeam că totul va dura o veşnicie”. Este vorba de tinereţea fiecăruia risipită între zidurile acelui spital straniu şi de însingurarea unei vieţi trăite departe de acele persoane dragi, dispărute pentru o perioadă care, la acea vârstă, părea o veşnicie. Omul e, de fapt, o fărâmă de eternitate, dar nu realizează acest lucru şi, în imperfecţiunea sa, împarte timpul şi viaţa în nişte intervale care nu fac decât să-l îndepărteze, nu să-l apropie, de cel pe care l-a pierdut.
Lansat în Coreea cu nici 3 luni în urmă, “Epitaf” este un film original şi plin de tensiune, care privit per ansamblu transmite mult mai multe decât un horror obişnuit. Trebuie vizionat, însă, cu multă atenţie, deoarece deseori ai impresia că multe lucruri sunt amestecate, că segmentele se întrepătrund.
Epitaph (The Last Breath)
Producţie: South Korea, 2007
Gen: Horror
Regia: Sik Jung, Beom-sik Jung
Distribuţia: Bo-kyeong Kim, Tae-woo Kim, Dong-kyu Lee
Descarcă aici ---> Subtitrare Epitaph (The Last Breath)
Publicat de Cris999 © Asia Team România
Comentarii pe forumul subs.ro