The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford - 2007

Bazată pe romanul lui Ron Hansen, ecranizarea "Asasinării lui Jesse James de către laşul Robert Ford" pune sub lupă viaţa privată a celui mai cunoscut bandit al Americii şi a incredibilului său asasin, pentru a oferi o nouă perspectivă asupra acestei legende şi pentru a lansa întrebarea în legătură cu ce s-a întâmplat în lunile ce au precedat teribila crimă.
Jesse James (Brad Pitt) este unul dintre cele mai faimoase personaje ale Americii. Despre legendarul gangster s-au scris nenumărate cărţi fascinante, în care imaginea lui era idealizată, iar faptele erau prezentate ca o adevărată bravură. Cele mai multe însă nu aveau nicio legătură cu adevărul.




The Assassination of Jesse James - trailer

Pentru cei pe care i-a jefuit şi terorizat şi pentru familiile celor pe care i-a ucis, el era un criminal, dar pentru ziarele de senzaţie şi pentru romanele de aventuri, care povesteau isprăvile bandei lui James din anii 1870, Jesse reprezenta un subiect de groază şi admiraţie. El era un fel de Robin Hood, spuneau ei, care ataca numai băncile, sau pe proprietarii căilor ferate, care-i exploatau pe bieţii fermieri. El îmbrăţişase o cauză tragică pentru că era un soldat confederat, care fusese rănit şi nedreptăţit şi care acum se răzbuna pe Uniunea care-i distrusese viaţa. Mai mult, pentru o populaţie urbană, cu o viaţă îndestulată dar plictisitoare, el reprezenta ultimul luptător, un simbol al libertăţii şi al spiritului american, un rebel carismatic care dispreţuia legea şi trăia numai după reguli proprii... o legendă, în toate privinţele.
Cel mai fanatic admirator al său era Robert Ford (Casey Affleck), un tânăr idealist şi ambiţios, care îşi devotase întreaga viaţă ţelului de a ajunge alături de marele său idol. Nimeni nu şi-a putut imagina că istoria îl va eticheta ca fiind "laşul nenorocit" care l-a împuşcat pe Jesse pe la spate.
Anul în care se petrece acţiunea este anul 1881, când Jesse avea 34 de ani. În timp ce-şi plănuieşte noua lovitură, el continua să poarte războiul împotriva duşmanilor săi, care încearcă să obţină banii de recompensă şi gloria de a-l fi capturat. Dar cea mai mare ameninţare ar putea veni chiar din partea celor pe care se bazează cel mai mult.

The Assassination of Jesse James
Producţie: USA, 2007
Gen: Biography / Crime / Drama / Western
Regia: Andrew Dominik
Distribuţia: Brad Pitt, Mary-Louise Parker, Brooklynn Proulx
Descarcă aici ---> Subtitrare The Assassination of Jesse James

Publicat de Kralizec © ST subs.ro TEAM
[sursa: cinemagia.ro]


Comentarii pe forumul subs.ro

PICĂTURA CINEFILULUI - Psycho, 1960

Inspirat dintr-un roman de Robert Bloch, filmul redă cazul patologic al unui băiat care ucide travestit în mama sa moartă de multă vreme. Respectând o lege de fier a creaţiei sale, Hitchcock porneşte de la o aparenţă de normalitate sub care descoperă anormalul. “Cu Psycho am izbutit să-i dirijez pe spectatori ca şi cum aş fi cântat la orgă” (A. Hitchcock). “Construit ca “Infernul” lui Dante, în cercuri concentrice, din ce în ce mai strânse şi mai profunde, fiecare plan este o lecţie de regie prin precizia, rigoarea şi frumuseţea lui” (Ph. Demonsablon).





Psycho - antologica scenă "crima de sub duş" preluată de zeci de filme horror.

Publicat de Kralizec © subs.ro
[sursa: "Secolul cinematografului"]