Să ne fie iertat faptul că nu ştim cine a fost Jerome Bixby. Asta numai în cazul în care sunteţi împătimiţi ai serialului TV Star Trek. Locul lui Bixby în analele scriitorilor S.F. nu ar putea primi nimic mai mult decât o privire trecătoare. Într-adevăr, faima a cunoscut-o atunci cand a contribuit la scenariul episodului din Star Trek “Mirror, mirror”, care a ajutat la stabilirea conceptului de “univers paralel”, fiind cel mai bine cunoscut în limbajul din seria Star Trek, ca şi “Mirror universe”.
O altă afirmare a faimei lui Bixby a fost scurta lui povestioară “It’s a good life”, care mai târziu a fost adaptată în episodul din seria Twilight Zone, de Rod Serling. În 1970,”It’s a good life” a fost votată de membrii Clubului de Scriitori S.F. ai Americii ca una din cele mai bune 26 de poveşti S.F. scrise până atunci.
După cum puteţi vedea, munca lui Bixby a avut un impact iminent în literatura S.F. şi asupra televiziunii, în general, ultima creaţie a lui fiind scenariul numit “The Man From Earth”, pe care l-a conceput la începutul anilor ’60, completându-l apoi cu puţin timp înainte de moartea sa, în 1998.
Fiul său, Emerson, de asemenea scriitor, a arătat scenariul mai multor regizori, dorind, la rândul lui, să aducă ceva în plus acelei poveşti intime, transformând-o într-una cu efecte speciale şi multe altele. Până la urmă, E. Bixby a căzut de acord să colaboreze cu regizorul Richard Schenkman, care atât din motive artistice, cât şi din motive financiare, a vrut să facă filmul aşa cum era scris. Datorită bugetului redus al producţiei, actorii care făceau parte din acest film, au petrecut o perioadă scurtă pe platourile de filmare, majoritatea lucrând la acest film datorită reputaţiei lui Jerome Bixby. Nici nu încape vorbă că unii dintre actori şi anume John Billingsley, Richard Riehle şi Tony Todd au avut o istorie marcantă, jucând şi având apariţii speciale în câteva din episoadele noi ale francizei Star Trek.

“The Man From Earth” este o poveste de suflet şi personală, ce implică discuţii psihologice intense, ducând publicul cu mintea în direcţii neaşteptate.
Un grup de prieteni se adună la petrecerea de rămas-bun, dată în cinstea chipeşului profesor John Oldman (David Lee Smith). Problema care se pune este aceea că el a renunţat la postul său, dar a anunţat şi o plecare neaşteptată. Majoritatea celor care s-au strâns în casa lui Oldman sunt ei înşişi profesori cercetători cu ranguri, specializaţi în antropologie, biologie, filosofie şi psihologie. Se pregăteşte terenul pentru dezbateri riguroase şi înflăcărate care sunt gata să-l urmeze, când Oldman stârneşte interesul fiecăruia dintre ei cu o problemă ipotetică: Dacă un om din Epoca de piatră ar reuşi să supravieţuiască timp de 1000 de ani, până în prezent? Cum ar fi acest om? Ceea ce a început ca o interesantă discuţie între intelectuali, ia o întorsătură neaşteptată când Oldman mărturiseşte că el este acel om, din epoca Paleoliticului, care trăieşte de 14.000 de ani. Nici unul din cei prezenţi nu îl crede pe Oldman, nici măcar pentru o secundă, dar au decis să-i facă jocul, cu scopul de a vedea dacă există vreo scăpare în istorisirea lui. Oldman descrie călătoriile sale şi unele din cele mai faimoase celebrităţi întâlnite - oameni ca Van Gogh, Columb şi chiar Buddha. Se ajunge şi la un moment culminant, în care Oldman dezvăluie anumite lucruri pe care oamenii nu vor să le audă.
The Man From Earth - trailer
“The Man From Earth” e mai degrabă un film de dimensiuni reduse. Adică întreaga acţiune se petrece în perimetrul casei lui Oldman. De fapt, în acest film, personajele principale stau într-o cameră şi vorbesc. Nu poate fi clasificat drept un adevărat film S.F., dar elementele esenţiale sunt acolo: toate acestea strânse în interioul imaginaţiei noastre şi nu pe micul ecran.
Într-un film în care nu predomină acţiunea, dialogul important trebuie să fie foarte incitant, iar în acest caz, chiar este. Condimentat de modul minunat de interpretare al rolurilor, de fiecare actor din distribuţie, “The Man From Earth” e capabil să îţi păstreze atenţia de-a lungul celor 87 de minute.
The Man From Earth
Producţie: USA, 2007
Gen: Psychological Sci-Fi
Regia: Richard Schenkman
Distribuţia: David Lee Smith, Richard Riehle, John Billingsley
Descarcă aici ---> Subtitrare The Man From Earth
Publicat de Blackrose © Subs.ro Team
Comentarii pe forumul subs.ro